de Newsted

Ardealul este zona care a reprezentat pionieratul fotbalistic pe teritoriul actualei Romanii.Vom începe, normal cu Timișoara. Locul unde s-a jucat primul meci de fotbal din România, la 25 iunie 1899, deși la acea vreme nu se putea vorbi de Timișoara ca făcând parte din statul român. Vor spune arădenii că la ei s-a jucat prima data fotbal. Posibil… dar primul meci “atestat documentar” de către ziarul timișorean “Kozlony” (adică “Informația”), s-a jucat la Timișoara, pe terenul Velocitas de la Liceul Piarist.

Să începem deci periplul prin fotbalul timișorean. Nu vom vorbi de Politehnica Timișoara. Vom vorbi de o altă echipă, din vremea când fotbalul nu se juca pe terenuri gazonate. Echipa care a dominat fotbalul românesc: Chinezul Timișoara. Chinezul Timișoara, echipa muncitorilor feroviari timișoreni, s-a înființat în anul 1910. Și-a preluat denumirea de la numele căpitanului Pavel Chinezul, sau Cneazul, căpitan în oastea lui Matei Corvin. Înainte de Primul Război Mondial a participat numai la competiții regionale. În perioada interbelică, anii marelui “avânt fotbalistic timișorean”, a scris pagini de aur în istoria fotbalului românesc. Începând cu sezonul 1920-1921, cand a câștigat campionatul transilvănean, devine o forță fotbalistică a României proaspăt unită. Între anii 1922-1927 reușește o performanță care cu greu va fi egalată de altă echipă românescă, abia în anii ’90: șase titluri consecutive de campioană națională. În acea perioadă, 17 din componenții lotului făceau parte din echipa națională. Practic Naționala însemna Chinezul Timișoara. Iată echipa care a castigat primul titlu de campioană:

Ritter – Kondor, Hoksary, Fenyvessy, Toth Bedo, Rajnak, Steiner, Frech I, Matek, Tanzer, Frech II

Cu timpul, la echipă vor mai ajunge jucători importanți ai României, cum ar fi: Vogl, Hutter, Kilianovitz, Teszler, Lakatos, Rudy Wetzer (viitorul căpitan al României de la Montevideo, la primul Campionat Mondial), Zombory. Nume care acum nu spun nimic, dar sunt numele unor mari fotbaliști din vremuri apuse… Iată și echipa ultimului titlu de campioană, în sezonul 1926-1927:

Zombory – A. Steiner, Hoksary, Vigh, Vogl, R. Steiner, Tanzer, Teleki, R. Wetzer, Semler, Matek.

Începând cu anul 1927, clubul intră într-o gravă criză financiară, lucru care va duce la scindarea conducătorilor, o parte dintre ei (dr. C Lazăr și ing. Dionisie Balasz) părăsind echipa, înființând o altă mare echipă, Ripensia. Urmează o retrogradare, apoi o promovare în 1933, ușor, ușor Chinezul redevenind o echipă de primă mâna a României, deși nu va mai reuși să câștige vreun titlu de campioană. Apare o nouă criză financiară, fapt normal în acele perioade tulburi. În anul 1936 încearcă o nouă redresare economică fuzionând cu ILSA Timișoara. În anul 1939 părăsește definitiv prima scenă a țării. În timpul războiului se încearca o ultimă redresare, fuzionând cu formația CAMT, echipa numindu-se o perioadă scurtă Chinezul CAMT, iar din 1946 rămâne doar CAMT, Chinezul depășind definitiv nomenclatorul cluburilor de fotbal din România. Iată cateva nume de jucatori care au apărut în echipa Chinezul, în partea a doua a istoriei acesteia: Zelenak, Gruin, Thierjung, Raffinski, Demetrovici, Petschovschi, Covaci, Malita, Hetzer, Kuszka I, Kuszka II, Ostermann. Chinezul este echipa unde s-a format și a debutat un mare fotbalist român, care va mai juca la UTA, CCA… jucâtor de talent rar, recunoscut pentru Fair-Play-ul deosebit: Iosif Petschovschi,… jucătorul care a jucat pe absolut toate posturile din echipă, inclusiv portar.

Așa se încheie scurta dar prodigioasă existență a echipei Chinezul Timișoara. Dar Timișoara va avea o nouă regină, continuatoarea legendei: Ripensia.

Unica sursa de inspirație: Mihai Ionescu, Mircea Tudoran – “Fotbal de la A la Z- vol II – Fotbalul românesc de-a lungul anilor”.

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eighteen − nine =