Suntem undeva pe la sfârșitul anului 1957 în Anglia, mai exact pe 21 septembrie în Charlton acolo unde echipa fanion a orașului, Athletic întâlnea Huddersfield Town A.F.C. într-un meci din liga a 2-a.

Charlton - Huddersfield
Charlton Athletic F.C. 7–6 Huddersfield Town, 21 Decembrie 1957 / Sursa: foxsports.it

Pe banca oaspeților se afla Bill Shankley. Era primul său sezon ca antrenor, deci înainte să fie celebru. Meciul se anunța unul spectaculos mai ales că în tur se terminase 3-3 și asta după ce Charlton condusese cu 3-0 la pauză. Ambii tehnicieni, atât Shankley cât și Jimmy Trotter alineau o formulă 2-3-5, specifică vremii.

Partida a început pe un frig pătrunzător iar în tribune se aflau aproximativ 12.500 de spectatori. Meciul începe fără prea multe acțiuni de atac iar singurul eveniment important al primelor 20 de minute era accidentarea căpitanului gazdelor, Derek Ufton. În urma unui duel, acesta aterizează într-o poziție ciudată și își dislocă umărul. Este dus imediat la spital. Potrivit regulilor vremii, Ufton nu putea fi înlocuit astfel că Charlton era nevoită să joace în inferioritate numerică timp de 73 de minute. Acest lucru face ca acest meci să fie unul cu totul și cu totul aparte. Evoluând în 10 timp de peste 70 de minute, rezultatul pentru Charlton părea a fi sortit eșecului. Gazdele profită de omul în plus și deschid scorul la 10 minute după accidentarea lui Ufton. Massie stabilea scorul pauzei în minutul 27, 1-0 pentru Huddersfield Town.

Denis Law și Less Massie
Legendele echipei Huddersfield Town, Denis Law și Less Massie / Foto: examiner.co.uk

În repriza secundă s-au marcat nu mai puțin de 12 goluri! Bain ridică scorul la 2-0 în primul minut de la reluarea meciului. Charlton revine în meci un minut mai târziu prin Summers. Era 2-1 pentru Huddersfiled în minutul 47. În doar 13 minute, gazdele înscriu de 3 ori și soarta partidei era ca și pecetluită. În minutul 62, tabela de marcaj arăta un neverosimil 1 – 5! Mai era o jumătate de oră până la sfârșitul partidei. Ryan reduce din diferență în minutul 63. Un minut mai târziu, autorul primului gol al gazdelor, Summers face probabil cele mai bune 15 minute ale sale din carieră reușind să marcheze de 4 ori ( în minutele 64, 73, 78 și 81) aducându-și echipa în avantaj pentru prima dată, 6-5! Scorul final nu avea să fie însă aceasta! Echipa lui Shankley reușește să egaleze la 6 în minutul 86. Ryan dă lovitura de grație în minutul 89 când reușește să înscrie pentru un incredibil 7-6.

Evoluția scorului
Charlton Atheltic 7:6 Huddersfield Town
0-1 Less Massie – 27′
0-2 Alex Bain – 46′
Johnny Summers – 47′ 1-2
1-3 Alex Bain – 49′
1-4 Bill McGarry – 61′ (p.)
1-5 Bob Ledger – 62′
Johnny “Buck” Ryan – 63′ 2-5
Johnny Summers – 64′ 3-5
Johnny Summers – 73′ 4-5
Johnny Summers – 78′ 5-5
Johnny Summers – 81′ 6-5
6-6 Stan Howard – 86′
Johnny “Buck” Ryan – 89′ 7-6
Huddersfield Daily Examiner
Titlu în cotidianul “Huddersfield Daily Examiner” / Foto: examiner.co.uk

Charlton Athletic pierdea la mustață promovarea – se clasa pe locul 3 cu 55 de puncte, la în urma echipelor Blackburn (56p) și West Ham (57p). Primele două clasate au promovat în prima ligă. Huddersfiled Town a terminat acea ediție de campionat pe locul 9 cu 44 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven + 9 =