Cel mai nebun meci din istoria fotbalului a fost jucat de două echipe care n-au avut niciodată nimic de spus în fotbalul mondial și probabil nici n-o să aibă vreodată, însă o partidă între cele două selecționate va rămâne în analele fotbalului.

Cel mai nebun meci din istoria fotbalului, Barbados vs. grenada, 1994
Bucuria de final

Era anul în care România realiza cea mai importantă performanță din istoria ei fotbalistică din toate timpurile. Așadar, suntem în anul 1994 într-o zi de 27 ianuarie și ne aflăm pe Stadionul Național din Barbados. Echipa gazdă întâlnește reprezentiva similară a Grenadei în ultima partidă din Grupa 1 a Cupei Caraibiene din care mai face parte Puerto Rico. După un meci disputat de fiecare echipă, clasamentul arăta în felul următor:

Barbados 0-1 Puerto Rico
Grenada 0-0 Puerto Rico (2-0 după prelungiri, gol de aur care a contat dublu – explicația mai jos)

1. Grenada 3p
2. Puerto Rico 3p
3. Barbados 0p

Barbados și Grenada își dispută calificarea în meciul direct, ultimul al grupei. Gazdele conduc cu 2-0 când mai sunt 7 minute până la fluierul final. La acest scor erau calificați. Oaspeții reduc însă din diferență în minutul 83 al întâlnirii și la 2-1, echipa calificată era Grenada datorită golaverajului superior.

Pentru a evidenția de ce este acesta cel mai nebun meci din istoria fotbalului trebuie menționat faptul că niciun meci nu se putea termina la egalitate potrivit regulilor competiției. Dacă un meci se termina la egalitate după cele 90 de minute atunci se trecea la golul de aur.  Ceea ce face acest meci cel mai ciudat din istoria fotbalului este faptul că un gol marcat în prelungiri era considerat ca fiind de fapt două goluri. Cu alte cuvinte, se juca fotbal pe oferte: dai un gol și mai primești unul gratis! Dacă după prelungiri scorul rămânea egal, atunci se trecea la loviturile de la 11 metri.

Suntem în ultimele minute ale meciului, tabela arată 2-1 pentru Barbados, dar la acest scor, cei care merg mai departe sunt grenadezii. Pentru a prinde primul loc din grupă, singurul care garantează calificarea, Barbados are nevoie de o victorie la două goluri diferență, lucru imposibil de realizat având în vedere desfășurarea partidei și ținând cont că mai erau 3 minute până la finalul meciului.  Potrivit scorului înregistrat pe tabelă, barbadorienii sunt eliminați. Aceștia schimbă strategia și unul dintre fundași înscrie un autogol. Se face 2-2 și se intră în prelungiri. Cum Barbados avea nevoie de o victorie la două goluri diferență, un gol de aur (care conta cât două) era scenariul perfect pentru calificarea în faza următoare a competiției. Minunea s-a produs, barbadorienii reușind să înscrie golul de aur:

Scor final: Barbados 2-2 Grenada (4-2 după prelungiri, gol de aur care a contat dublu).

Barbados s-a calificat în faza a doua a competiției unde a fost eiliminată după ce s-a clasat pe locul 3 al Grupei A. Câștigătoarea Cupei Caraibelor a fost Trinidad Tobago după 7-2 cu Martinica în finală.

Istoria Cupei Caraibelor din 1994 o găsiți aici!

P.S. Cu siguranță titlul de cel mai nebun meci din istoria fotbalului nu poate fi acordat decât acestuia!

1 COMENTARIU

  1. Incredibila chestia asta.Am cautat mai multe informatii si am aflat ca dupa ce Barbados si-a dat autogol,si Grenada a incercat…dar cei din Barbados aparau poarta adversa :)))).si o aparau si pe a lor.As vrea sa vad meciul asta :)))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 × two =