Avea picioarele scurte, pieptul bombat, început de burtă și nu era suficient de înalt. Lucra într-o fabrică de produse textile din Nordlingen, iar acolo, între fire și suveici, visa la goluri imposibile.

-Tu nu vei ajunge un cine știe ce fotbalist. Apucă-te de altceva! 

Ăsta a fost răspunsul antrenorului echipei din localitatea natală. Acel rățoi urât din fața lui avea 17 ani, însă era atât de precar dotat din punct de vedere fizic încât nu i-a rămas altceva de făcut decât să îi dea un șut în fund. Poate că îi făcea un serviciu, ăsta se putea rupe la primul contact cu balonul.
.
Anul 1964. Bayern Munchen era un club modest în acele vremuri, departe de ceea ce este azi. Nici măcar nu juca în proaspăt înființata Bundesliga, iar în palmares avea trecute doar două titluri, un titlu național în 1932 și o Cupă a Germaniei în 1957.
.
Pe porțile clubului avea să intre însă un jucător ce urma să schimbe definitiv traiectoria micului club din sudul Germaniei. Acel puști-trompetă dat afară de antrenorul de la TSV 1861 Nordlingen se întâlnea la Bayern cu Beckenbauer și Sepp Maier, iar clubul bavarez a fost scos din anonimat și pus pe harta marilor cluburi europene.

La începutul anilor 60, cluburile germane căutau tipul de atacant tehnic, capabil să dribleze în careu, să joace cu spatele la poartă, abil în duelurile unu contra unu și cu un fizic impunător. Total opus profilului lui Gerd Muller, pentru că despre el vorbim. Scund, cu niște picioare precum butucii de vie, cu un control al balonului total inestetic și cu multe dificultăți în a îl controla, sosirea lui Muller nu prea l-a bucurat pe antrenorul de atunci al celor de la Bayern Munchen: Nici nu mă gândesc să amestec acest elefant printre caii mei pursânge. Acesta era răspunsul trimis de Zlato Chajkowsky conducătorilor clubului bavarez în momentul în care l-a avut pentru prima oară la antrenamente. Iar pentru a pune și mai multă sare pe rănile acelei tentative de atacant, Chajkowsy trăgea tirul final: Tipul ăsta nu e altceva decât un frezor gras.

În 1965 s-a ivit oportunitatea. O amplă plagă de accidentări ce afecta lotul celor de la Bayern i-a făcut loc printre titluari și începând din acel moment acel mic elefant gras a devenit Gerd Muller. Acel puști care visa printre războaiele de țesut a lăsat în urma dorința de a juca precum marii atacanți ai acelor vremuri și a început să joace propriul stil de fotbal. Atunci l-a descoperit Muller pe Gerd Muller. Un somnoros în afara careului, un leu feroce în interiorul lui. Nimic de a face cu acel elefant gras al antrenorului.

Împreună cu colegi ca Beckenbauer, Sepp Maier și Paul Breitner, frezorul din Nordlingen a fost vital pentru triumfurile lui Bayern în primul rând, și ale selecționatei germane în cel de-al doilea. Rol obținut pe bază de goluri. A marcat mai mult de 600, 365 în Bundesliga ( record neegalat încă ), 68 în 62 de partide ca jucător al naționalei, a fost Gheată de aur, de argint și de bronz, a câștigat trei Cupe ale Campionilor, o Supercupă a Europei și una UEFA. Lumea și-a pus-o definitiv la picioare în 1970, atunci când la Mondialul din Mexic a fost golgeterul turneului.
.
O misterioasă accidentare l-a forțat să se retragă în SUA la Strikers Fort Lauderdale acolo unde și-a înecat dorul de vremurile petrecute la Bayern în sticlele cu whisky.
.
Și-a dat seama că nu alcoolul era soluția, iar în prezent lucrează în măruntaiele imensului Allianz Arena ca director al echipei pe care a iubit-o mereu și o face cu capul sus. Nu a fost cel mai estetic atacant de pe continent, însă a fost cel mai tenace, cel mai mortal și cel mai oportunist. După 677 de meciuri disputate și 584 goluri marcate, acel antrenor Zlato Chajkowsky recunoștea: -A fost cel mai bun atacant pe care l-am văzut în întreaga mea carieră.

Vezi golul marcat de Gerd Muller în Steaua București – Bayern Munchen 2-2 ( 1972 )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 3 =