După prima zi a semifinalelor Cupei Davis, Cehia conduce Argentina cu 2-0 în urma victoriilor lui Tomas Berdych și Radek Stepanek și este cu un pas în finală. În celălalt meci, Serbia și Canada scorul este 1-1 după ce fiecare a obținut câte un punct prin Novak Djokovic, respectiv, și Milos Raonic.

SERBIA – CANADA 1-1

djokovic

În primul meci, Novak Djokovic a cedat doar șase game-uri în meciul cu Vasek Pospisil, pe care l-a învins cu 6-2 6-0 6-4. În a doua partidă, au fost nevoie de peste patru ore și un decisiv cu prelungiri pentru a fi stabilit un câștigător. Milos Raonic a fost condus cu 2-1 la seturi, dar s-a impus cu 5-7 6-3 3-6 6-3 10-8 în fața lui Janko Tipsarevic. Ilija Bozoljac / Nenad Zimonjic – Daniel Nestor / Vasek Pospisil este meciul de dublu programat pentru mâine, dar perechilepot suferi modificări în funcție de deciziile căpitanului nejucător al fiecărei echipe.

CEHIA – ARGENTINA 2-0

berdych

Așa cum era de așteptat, Tomas Berdych și Radek Stepanek au adus deja două puncte pentru Cehia în întâlnirea cu Argentina. Mai întâi, veteranul de 35 de ani a trecut de Juan Monaco cu 7-6(3) 6-3 6-2, iar apoi, numărul cinci mondial, deși a pierdut un set, l-a învins pe Leonardo Mayer cu 6-4 4-6 6-3 6-4. În acest moment, Lukas Rosol / Jiri Vesely – Carlos Berlocq / Horacio Zeballos este meciul de dublu anunțat, însă, cel mai probabil, tot Berdych și Stepanek vor juca pentru cehi așa cum s-a întâmplat și anul trecut când au câștigat salatiera de argint.

playoff

În play-off-ul pentru Grupa Mondială, Rafael Nadal a contribuit la avantajul pe care Spania îl are în fața Ucrainei după prima zi, în timp ce Andy Murray a adus punctul datorită căruia Marea Britanie se află la egalitate cu Croația. Olanda, Elveția, Germania și Australia sunt echipele care, împreună cu Spania, conduc cu 2-0. Israel are 2-1 în Belgia după ce azi s-a jucat deja meciul de dublu.

Meciurile din Play-Off:

Spania – Ucraina 2-0

  • F. Verdasco – A. Dolgopolov 3-6 6-4 6-4 6-2
  • R. Nadal – S. Stakhovsky 6-0 6-0 6-4
  • Meciul de dublu anunțat *: M. Lopez / T. Robredo – V. Manafov / D. Molchanov

Olanda – Austria 2-0

  • R. Haase – O. Marach 6-4 6-3 6-1
  • T. de Bakker – J. Melzer 5-7 7-5 5-7 6-4 6-1
  • Meciul de dublu anunțat *: J. Huta Galung / J. Rojer – O. Marach / J. Melzer

Croația – Marea Britanie 1-1

  • B. Coric – A. Murray 3-6 0-6 3-6
  • I. Dodig – D. Evans 6-3 6-2 6-3
  • Meciul de dublu anunțat *: I. Dodig / M. Pavic – C. Fleming / A. Murray

Elveția – Ecuador 2-0

  • S. Wawrinka – E. Gomez 6-4 6-3 6-3
  • M. Chiudinelli – J. Campozano 3-6 6-1 6-3 7-6(7)
  • Meciul de dublu anunțat *: M. Chiudinelli / S. Wawrinka – G. Escobar / R. Quiroz

Germania – Brazilia 2-0

  • P. Kohlschreiber – R. Dutra Silva 6-3 7-5 6-4
  • F. Mayer – T. Bellucci 6-4 6-1 6-2
  • Meciul de dublu anunțat *: M. Emmrich / D. Brands – M. Melo / B. Soares

Polonia – Australia 0-2

  • L. Kubot – L. Hewitt 1-6 3-6 2-6
  • M. Przysiezny – B. Tomic 5-7 6-7(1) 4-6
  • Meciul de dublu anunțat *: M. Fyrstenberg / M. Matkowski – C. Guccione / L. Hewitt

Belgia – Israel 1-2

  • S. Darcis – D. Sela 6-1 6-2 6-2
  • R. Bemelmans – A. Weintraub 3-6 6-2 7-6(2) 6-7(4) 4-6
  • S. Darcis / O. Rochus – J. Erlich / A. Ram 3-6 7-5 6-1 5-7 3-6
  • Ultimele 2 meciuri de simplu anunțate: R. Bemelmans – D. Sela, S. Darcis – A. Weintraub

Japonia – Columbia 1-1

  • K. Nishikori – A. Falla 6-3 6-4 6-4
  • G. Soeda – S. Giraldo 4-6 6-3 5-7 6-3 1-6
  • Meciul de dublu anunțat *: K. Nishikori / G. Soeda – J. Cabal / R. Farah

* componența perechilor poate suferi modificări

foto

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 + nine =