catania calcioNu e sezon în fotbalul italian fără să apară scandaluri pe teme de blaturi sau pariuri ilegale. Începând cu 2011, peste o sută de persoane au fost arestate în Serie A și Serie B, ultimele, șapte la număr, în cursul dimineții de marți, suspectate că ar fi cumpărat meciuri în Serie B pentru a salva de la retrogradare Catania.

Nu mai departe de luna mai a acestui an, au fost arestate 50 de persoane ( președinți de cluburi, antrenori, jucători, impresari ), peste 50 de meciuri din Serie B și Liga Pro ( fosta Serie C ) fiind suspectate de a fi aranjate de către o organizație de tip mafiot. Numele celor de la Catania a apărut și în acea grămadă de suspecți că ar fi implicați într-o imensă rețea de pariuri ilegale, care se întindea din Italia până în Rusia, via Malta, Slovenia, Albania sau Serbia. Ancheta autorităților italiene nu s-a oprit însă acolo, iar Catania a apărut din nou în comunicatele poliției italiene după ce șapte persoane ( angajați sau colaboratori ai clubului sicilian ) au fost arestațe pentru cumpărare de meciuri. Printre ei, președintele Antonio Pulvirenti.

De unde a pornit totul

Paradoxal, ancheta care a avut ca efect cele șapte arestări a fost pornită chiar la cererea președintelui Cataniei, Antonio Pulvirenti, cel care se plângea la începutul anului că primește amenințări cu moartea din partea suporterilor. Pulvirenti nu se aștepta însă la o întorsătură atât de dramatică a evenimentelor, anchetatorii dând peste o rețea ce aranja meciuri pentru a scăpa Catania de retrogradare.

[quote_box_right]Un fotbal putred
Mai 2012: Poliția italiană a arestat 19 persoane acuzate de a aranja meciuri. Stefano Mauri ( Lazio ) , Bertani ( Sampdoria ), Acerbis ( Vincenza ) sau portarul Matteo Gritti ( fost și pe la Petrolul Ploiești ) , printre cei arestați. Domiciliul lui Antonio Conte, fost antrenor la Juventus, a fost și el percheziționat cu acea ocazie.[/quote_box_right]La finalul lunii martie a acestui an, Catania era penultima în clasamentul din Serie B după ce pierduse cu Virtus Entella, moment în care a început sarabanda de meciuri suspecte. A urmat o lună aprilie în care s-au înșirat cinci victorii consecutive ( cu Avellino, Varese, Trapani, Latina și Ternana ), rezultate în urma cărora Catania a reușit să evite retrogadarea în Serie C.  Toate aceste meciuri sunt anchetate de către procurorii italieni. Pe lângă președintele Antonio Pulvirenti, au fost arestați Danielle Delli Carri ( director sportiv Catania ) și Pablo Cosentino ( vicepreședinte ).



catania arestariMeciurile suspecte sunt cinci și mai sunt persoane cercetate pe lângă cei arestați” a afirmat astăzi Giovanni Salvi, procurorul care se ocupă de cazul ” Operațiunea trenurile cu goluri”, așa cum este ea numită în Italia. Trenul ( meciul ) era cuvântul-cheie în convorbirile interceptate dintre președintele și directorul sportiv de la Catania, convorbiri de genul ”Noutăți? -Da, ar fi ceva însă nu pot spune nimic acum. E un tren la ora 15. -Iar celălalt? – Mai sunt două trenuri, însă.. – Ține-mă la curent!”. Într-o altă convorbire, Pulvirenti dădea asigurări de genul ”Mi-am dat seama cum funcționează lucrurile în Serie B. Anul viitor vom termina campionatul pe primul loc”.

O promisiune care are toate șansele să nu fie îndeplinită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

18 − four =