16 iunie

Meciurile zilei: Paraguay – Jamaica 1-0, Argentina – Uruguay ( 02:30 )


Arturo Vidal a reușit aseară golul cu numărul 1000 din istoria naționalei statului Chile. Mijlocașul de la Juventus a reușit să atingă o cotă a cărei numărătoare a pornit-o Frank Simons, cel care în pe 27 martie 1910 marcat primul gol pentru Chile într-un meci internațional, versus Argentina.

Dacă lui Vidal îi merge foarte bine cu Naționala, Alexis Sanchez în schimb trece printr-o perioadă nu tocmai fastă, ultimul gol marcat pentru Chile de către atacantul celor de la Arsenal datând din 18 noiembrie 2014, într-o înfrângere, 1-2 cu Uruguay. Mai mult, adunând meciurile naționalei cu cele de la Arsenal, Alexis a marcat un singur gol în ultimele opt, unul înscris în finala FA Cup ( 4-0 cu Aston Villa ).


Chile – Ecuador 3-3 ( Vidal 2, Vargas / Matias Vuoso 2, Raul Jimenez )

chile mexic 3-3Dacă meciul dintre Bolivia și Ecuador ( vezi mai jos ) a depășit toate așteptările, cel dintre Chile și Mexic nu s-a lăsat mai prejos, oferind un regal fotbalistic ce a completat o noapte fabuloasă la Copa America. Chilienilor le place anarhia, dezmățul total în sensul pozitiv al expresiei. Presiunea la care au fost supuși mexicanii pe toată durata meciului, din primul și până în ultimul lui minut, a fost asfixiantă, brutală, animalică, însă găurile lăsate în spate de către tactica sinucigașă a rivalilor le-au dat viață și un punct a cărui savoare e cu atât mai gustoasă ținând cont de chinul prin care au trebuit să treacă pentru a îl obține.

93 de minute de fotbal total, la finalul cărora, chiar dacă epuizați, jucătorii celor două echipe au avut totuși puterea să se felicite pentru excelentul spectacol oferit.



  Bolivia – Ecuador 3-2 ( Raldes, Smedberg, Moreno / Valencia, Bolanos )   bolivia ecuador 3-2 copa americaNaționala Boliviei se impune în fața Ecuadorului, scor 3-2 ( video mai jos ), în urma celui mai spectaculos meci de până acum la acest turneu. Cele două echipe au lăsat deoparte orice tactică defensivă și au jucat cu garda jos, oferind un meci foarte frumos, cu multe goluri, penalty-uri ratate și multe ocazii de poartă. După ce s-au văzut conduși cu 3-0 la pauză, ecuadorienii au încercat până în ultimul minut al meciului să întoarcă rezultatul, însă nu au reușit să se apropie decât la un gol distanță și mai au șanse minime să treacă de grupe. Enner Valencia a ratat un penalty în prima repriză pentru Ecuador, după ce inițial reușise să marcheze, însă arbitrul a cerut repetarea pe motiv că intraseră jucători în careu în momentul execuției.  



 

15 iunie

 


Jucătorul meciului în Brazilia – Peru 2-1, Neymar a fost întrebat în legătură cu șansele pe care le are la câștigarea Balonului de Aur pe 2015. ”Balonul de Aur are deja stăpân anul ăsta. Messi îl merită pentru tot ce a făcut deja. Să văd, poate pot prinde podiumul” a fost răspunsul brazilianului.


Meciurile zilei: Ecuador – Bolivia 2-3 , Chile – Mexic ora 02:30


Rezultate și clasamentele din grupe după prima etapă: rezultate si clasament copa america 2015


Brazilia – Peru 2-1 Neymar a făcut-o pe Messi în meciul câștigat de Brazilia, 2-1 cu Peru. Atacantul Barcelonei, alături de Dani Alves, singurii jucători din lotul pregătit de Dunga care aduc a brazilieni într-o echipă care e la ani lumină de acea Brazilie-spectacol cunoscută în întreaga lume. Lui Dunga îi este suficient rezultatul pozitiv, nu și show-ul, dovadă că aceasta este cea de-a 11 victorie consecutivă de când a ajuns pe banca tehnică a Braziliei. Cueva a deschis scorul pentru peruani când abia începuse meciul, însă Neymar a egalat imediat după o excelentă centrare a lui Dani Alves. Meciul a intrat într-o dinamică a luptei pe contre și peruanii au rezistat până la final, atunci când o fabuloasă pasă dată de Neymar l-a lăsat singur cu portarul pe Douglas Costa. Victorie importantă pentru Brazilia, mai ales că singurul care a arătat că știe să joace fotbal de înalt nivel în această echipă a fost Neymar.


Columbia – Venezuela 0-1 ( Rondon min. 59 ) Debut cu stângul pentru naționala Columbiei la Copa America. Chiar dacă i-a avut titulari pe James, Valencia, Bacca, Cuadrado și Falcao, echipa pregătită de argentinianul Jose Pekerman nu a reușit treacă de Venezuela, o echipă bine ordonată și disciplinată. Golul venezuelenilor l-a marcat Rondon cu o lovitură de cap, în urma unei faze pornite dintr-o aruncare de la margine.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

14 − 9 =