ovidiu hobanWeekend de weekend, mijloc de mijloc de săptămână, sau când au loc meciurile, vom încerca să vă aducem informații referitoare la cei mai importanți stranieri români din Europa și nu numai. Cât debuni sau de ”stranieri” de fotbal vor fi aceștia, rămâne de văzut. Cert este că noi vom încerca să le urmărim evoluțiile, golurile și tot ce ține de viața lor pe terenul de fotbal.

Anglia (Premier League)

Costel Pantilimon, integralist în Leicester – SUNDERLAND 4-2

Cu o apărare de nivelul ligii a treia din Kârgâzstan în fața sa, Pantilimon nu a avut nicio șansă în debutul Premier League. Acesta a încasat gol după gol de la elevii lui Ranieri, într-un meci în care Leicester a ratat o sumedenie de ocazii.

Pantilimon Bulgaria (A PFG)

C. Moți, integralist și GOL; A. Prepeliță, R.N. în Montana – LUDOGORETS 1-1

Forma modestă a campioanei Bulgariei continuă. Echipa românilor Moți și Prepeliță nu a putut trece de mult mai slab cotata Montana, în urma unui meci în care a fost nevoie de golul (din penalty) marcat de Moți pentru ca oaspeții să plece neînvinși. În ceea ce-l privește pe celălalt român de la Razgrad, Prepeliță, acesta rămâne o rezervă neutilizată de lux.

Croația (1. NHL)

Alexandru Mățel, R.N. în DINAMO Z. – Rijeka 0-0

Germania (DFB Pokal)

Alex Maxim, R.N. în Kiel – VFB STUTTGART 1-2

Păstrat de VfB pentru că ar fi un ”jucător important”, Alex Maxim nu se mai numără printre jucătorii cu minute nici măcar în meciurile de Cupă. E menajat pentru Bundesliga?

Elveția (Challenge League)

Cristi Ianu, integralist în SCHAFFHAUSEN – Winterthur 1-2

Rusia (Premier League)

Gicu Grozav, R.N. în TEREK – M. Saransk 0-0

Ucraina (Premier League)

Florentin Matei, integralist și GOL în VOLYN L. – Metalist H. 2-2

După plecarea lui Bicfalvi în China, Matei a rămas responsabil cu golurile din penalty la Lutsk. Acesta a marcat din nou în campionat și a ajuns la cota 2 în patru etape.

Israel (Toto Cup)

C. Bumba, integralist; M. Pintilii, 79 de min. în Bnei Y. – HAPOEL Tel Aviv 2-0

Ovidiu Hoban, 64 de min. și GOL în Hapoel Ra’anana – H. BEER SHEVA 1-1

Într-o perioadă în care mijlocașii români sunt într-o formă dezastruoasă, Ovidiu Hoban se menține la nivel înalt în Israel. E important ca și Tata Puiu să aibă privirea în acea direcție.

Italia (Supercupa)

Radu Ștefan, integralist în Juventus – LAZIO 2-0

Ca de obicei, Juventus demonstrează încă o dată că nu are adversari în Italia, indiferent că meciurile se joacă în ”Cizmă”, în Europa sau pe Lună. De acest lucru se convinge periodic și Radu Ștefan.

Moldova (Divizia Națională)

M. Onicaș, integralist și GOL în SPERANȚA NISPORENI – Sheriff Tiraspol 1-0

Văzut ca o speranță la Steaua, mijlocașul de 25 de ani Mihai Onicaș a ajuns la Speranța Nisporeni, în Republica Moldova. Deocamdată, românul o duce bine, el tocmai marcând golul unei victorii surprinzătoare cu ”giganții” moldoveni de la Sheriff Tiraspol. Tot la Nisporeni, liderul Moldovei, Alin Șeroni și Sergiu Vițu au fost integraliști.

SUA (Major League Soccer)

Răzvan Cociș, integralist în Portland Timbers – CHICAGO FIRE 1-0

Belarus ( Vysshaya Liga)

Sergiu Neacșa, 71 de minute în BATE Borisov – DINAMO MINSK 0-1

*R.N. – Rezervă Neutilizată

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

13 − twelve =