bpblDacă fotbal nu e, blat să fie! Cam aceasta este deviza după care se ghidează toate finalurile de campionat din România. Indiferent că vorbim de campionate cu 16 echipe, cu 18 echipe, de campionate cu bani sau cu echipe aflate în prag de insolvență, adică de desființare pe românește, de campionate patronate de Mitică sau de Gino, de campionate conduse de ființe precum Pădureanu, Pinalti, Horoba sau alte nevertebrate de acest gen, fotbalul românesc nu duce lipsă de ingredientul său de bază: HOȚIA! Apărută sub forma cooperativei, a blatului sau, dacă vorbim de rit nou, a omeniei, hoția apare la toate nivelurile, de la vârf și până la coada rușinii de campionat intern.

În ultimele etape ne-a fost dat să asistăm la o serie de meciuri cu un puternic miros de ”necurat”. Am văzut echipe care au început returul dezastruos, după care și-au revenit ca și cum cineva le-ar fi adus în lot jucători ca Messi sau Ronaldo. Am văzut echipe care au jucat excepțional într-o rundă, iar în cea imediat următoare s-au dus la fund ca plumbul. În rolul principal s-a aflat, ca de obicei, echipa care a pus bazele omeniei în fotbalul românesc: Viitorul Constanța Voluntari cu escală la Chiajna. Echipa ”Regelui” a început returul catastrofal, cu un eșec pe teren propriu, 0-3 cu CSMS Iași și cu un 0-0 în Giulești, în condițiile în care evoluase o parte bună din meci cu 2 oameni în plus. Ulterior, Viitorul s-a transformat dintr-o broască râioasă, într-o frumoasă prințesă siliconată și a început să câștige la foc automat. Mai întâi au bătut la CFR Cluj acasă, o echipă care umilise, prin joc, pe Steaua, chiar la ea acasă, apoi au șters pe jos cu Pandurii Târgu Jiu, nimeni alta decât echipa care făcuse set cu Dinamo  în Cupa Ligii și cu Steaua în campionat, scor 6-2 (o dublă de 3-1).

În urma acestor rezultate ar trebui să ne entuziasmăm și să exclamă cu voce tare: CE FOTBAL SENZAȚIONAL AVEM!!! Din păcate, un astfel de entuziasm nu există, întrucât vorbim de fotbalul românesc, unul putred din temelii. Noi nu vorbim de un Tottenham care bate pe Arsenal, iar apoi pierde la Crystal Palace. Noi vorbim de un Viitorul care pierde 0-3 cu Iași, iar apoi bate cu 4-0 pe Pandurii, acel Viitorul care există în fotbalul românesc numai și numai prin intermediul omeniilor.

Date fiind aceste aspecte, am hotărât să scoatem din dotare BPBL-ul nostru cel de toate sezoanele.

Înainte de a vedea ce se va ”manevra” în etapa care va debuta azi, haideți să vedem ce presiune a avut BPBL-ul în etapele 21 și 22, două runde destul de urât mirositoare!

Etapa a 21-a!

Concordia – ASA Tg. Mureș 0-0, BPBL: 35%
FC Brașov – U Cluj 1-0 BPBL: 10%
Rapid – Petrolul 1-1 BPBL: 5%
CSU Craiova – Gaz Metan 1-1 BPBL: 60%
FC Botoșani – Oțelul 1-1 BPBL: 79%
Dinamo – Ceahlăul 3-1 BPBL: 3%
CSMS Iași – Astra 1-0 BPBL: 55%
CFR Cluj – Viitorul 1-2 BPBL: 75%
Pandurii – Steaua 3-1 BPBL: 70%

Etapa a 22-a!

ASA Tg. Mureș – FC Brașov 1-0 BPBL: 0%
U Cluj – FC Botoșani BPBL: 0,01%
Dinamo – Concordia 0-3 BPBL: 65%
Petrolul – CSU Craiova 1-2 BPBL: 1%
Oțelul – CSMS Iași 0-0 BPBL: 5%
Astra – Rapid 2-0 BPBL: 0%
Ceahlăul – Steaua 0-1 BPBL: 4%
Viitorul – Pandurii 4-0 BPBL: 90%
Gaz Metan – CFR Cluj 0-0 BPBL: 39%

Dacă ăsta a fost trecut, haideți să vedem ce mai pun la cale băieții în runda cu numărul 23, cea care va debuta azi, la Botoșani!

FC Botoșani – ASA Tg. Mureș, când Euro-Leo îl întâlnește pe Champions-Ciobi!

Văzută ca o favorită clară la un loc de Europa League, date fiind insolventele de deasupra ei, FC Botoșani a arătat în acest retur ca nu prea are chef de a ieșit din Moldova. Drept urmare, a început să doneze. Din păcatele pentru adversarele sale, Botoșani a dat puncte doar cu țârâita, astfel că Mediașul, Oțelul sau U Cluj-ul au primit doar câte un punct care nu ajută cu nimic. Întrebarea e cât va primi Mureșul lui Ciobi ? Iar răspunsul este foarte important, dar fiind faptul că Mureșul se poate apropia din nou la 4 puncte de Steaua răpusă de Costel.

BPBL: 55% 

CSU Craiova – Astra, 6, vine Dorinel!

După semi-rușinea cu CSMS Iași, Dorinel i-a arătat Rapidului unde se află, oprind seria de invincibilitate din retur a giuleștenilor. Acum, la doar o etapă distanță, Dorinel poate opri o altă serie, mult mai lungă, de 16 meciuri a celor de la CSU Craiova. Nu există motive să creștem presiunea la cote alarmante. Și să vrei, la Craiova nu poți învârti puncte. Nu te ajută terenul.

BPBL: 15% 

Rapid – Oțelul, ultimul tren pentru Pustai & co.!

În tur, aproape crăpată, Oțelul a reușit să învingă pe Rapid, în ceea ce avea să reprezinte semnul că echipa din București e aproape definitiv pe ducă. Între timp, Oțelul a rămas o crăpată, iar Rapidul a primit o infuzie de oxigen prin aducerea lui Cristi Pustai, iar ”moartea” a căpătat speranțe de viață. Eșecul de la Giurgiu a făcut ca Rapidul să nu aibă acum de ales când joacă cu echipe din zona ei. Bate și speră sau pierde și adio Liga1.

BPBL: 0%

FC Brașov – Dinamo, în amintirea amicalului din sezonul trecut!

Unul dintre cele mai veritabile blaturi ale sezonului trecut a avut loc sub Tâmpa, acolo unde Stoican, Grigore & compania au făcut simplu act de prezență, iar Țălnar s-a salvat practic de la retrogradare. La un an distanță, Brașovul e tot în mocirlă, însă are o problemă. Asta e legată de faptul că Dinamo nu mai poate ”vinde”. Un eșec al câinilor va aduce Apocalipsa pentru new-unsul Stoican, astfel că totul are șanse să se joace pe teren.

BPBL: 49,9%

Pandurii – Gaz Metan, un alt duel cu tradiție în omenie!

Ultima vizită a Mediașului la Târgu Jiu a însemnat o frumoasă omenie între olteni și ardeleni. Deși aveau o super echipă, cu Eric în formă maximă, gorjenii au pierdut incredibil cu 1-2. Apoi, în retur, Gazul a întors obrazul, pierzând acasă cu 0-1. Acum, Mediașul e pe moarte, în timp ce Pandurii s-a predat deja cu Viitorul. Mai poate să se predea o dată ?

BPBL: 56%

CFR Cluj – Petrolul, în amintirea vremurilor bune!

Nu cu mult timp în urmă, când auzeai un CFR – Petrolul, gândul îți zbura automat la o luptă cel puțin pentru cupele europene. Azi, la Cluj miroase a Bucșaru, în timp ce la Ploiești e suferință maximă post-Capră. Nu le mai arde de blat.

BPBL: 0,1%

Steaua – Viitorul, cât de safe e Regele ?

Măi, măi….Ce avem noi aici ? Un meci între două echipe care au dat startul omeniilor în fotbalul românesc modern. Ce va fi acum e greu de spus la această oră. Totul depinde de multe variabile. Ce va face ASA la Botoșani ? Ce vor face Iașiul, Chiajna sau Pandurii ? Oricum, trebuie să menținem presiunea ridicată.

BPBL: 70%

Concordia – Ceahlăul, e timpul să scăpăm de ”chestia” asta!

Gata! După ce am spus adio bubei de la Bistrița, e timpul ca ”medicul” Șumi să scape fotbalul românesc de maladia Ceahlăul. Greu nu va fi, însă are nevoie de seriozitate.

BPBL: 13%

CSMS Iași – U Cluj, unul dintre ultimele examene ale studenților!

Echipa lui Falub nici nu știe să marcheze, darămite să mai și câștige în Liga 1. De aceste două chestiuni vorbim în condițiile în care U se află la 4 puncte de salvare. În această rundă, ardelenii joacă pe terenul liderului returului, astfel că fără ”necurate” nu are șanse la nimic.

BPBL: 30%

Clasamentul Ligii 1 se prezintă astfel:

# Team MP W D L F A G P
1 CFR Cluj 26 15 7 4 51 16 +35 52
2 Universitatea … 26 14 4 8 41 28 +13 46
3 FCSB 26 13 5 8 37 29 +8 44
4 Gaz Metan Mediaş 26 12 7 7 34 30 +4 43
5 Astra 26 13 6 7 38 29 +9 42
6 Botoşani 25 11 9 5 34 29 +5 42
7 Viitorul 26 11 7 8 44 29 +15 40
8 Dinamo Bucureşti 26 10 4 12 37 41 -4 34
9 Sepsi 26 7 12 7 30 26 +4 33
10 Chindia Târgovişte 26 6 7 13 29 47 -18 25
11 Hermannstadt 26 5 10 11 26 44 -18 25
12 Academica Clinceni 26 4 10 12 30 47 -17 22
13 Politehnica Iași 25 5 7 13 25 38 -13 22
14 Voluntari 26 5 5 16 22 45 -23 20

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

eleven + 18 =