A fost odată ca niciodată… A fost un timp în care se vorbea de regi și cavaleri, mese rotounde și Excalibur, prototipul săbiilor cu care își împodobesc șmecherii vremurilor prezente vitrinele. A fost un timp al legendelor și al personajelor de poveste. Un timp care a ajuns până spre zilele noastre….

Era o vreme când fotbalul nu avea nicio legătura banii sau jurnalismul. Jucătorii nu făceau publicitate la creme hidratante şi nu se vindeau sponsorilor.Era o vreme cand mirosul gazonului proaspăt taiat era esenţa acestui sport.În insule, acolo de unde a pornit, rivalitatea fotbalistică dintre provincii şi jucători era una eroică, de aici pornind de altfel şi primul jucător reprezentativ al Angliei şi al lumii.

Considerat a fi cel mai bun fotbalist englez din generaţia sa, Stanley Matthews a avut o carieră marcată de incredibila sa longevitate(a fost activ până la 51 de ani).Povestea lui Matthews a început în Hanley, Stoke-on-Trent, Staffordshire. Stanley a fost al treilea din cei patru baieţi ai familiei, tatal său fiind un erou local, Jack Matthews (aka The Fighting Barber of Hanley), boxeor, care le-a impus copiilor săi disciplină, determinare, lucruri care aveau să-l ajute de-a lungul carierei sale. Stanley a crescut jucându-se cu mingea confecţionată din şosete, echipa locală, Stoke City oferindu-i primul contract la 17 ani. În două luni, Liga Centrală era uimită de driblingurile şi viteza unui puşti care de abia putea intra în barurile din oraş.

În doar 2 ani, “olarii”, cum erau cunoscuţi jucătorii lui Stoke City, au reuşit să promoveze în prima divizie. Pe 15 iulie 1934 tânărul Matthews reuşeşte să fie selecţionat în echipa Angliei pentru meciul contra Ţării Galilor. Anglia învinge cu 4-0 şi Matthews va fi capitanul acestei echipe pentru două decenii. Driblingurile sale au revoluţionat fotbalul la acel moment, fiind considerat şi astăzi unul dintre cei mai bun fotbalişti din istoria Angliei.

A urmat o pauză în cariera lui Matthews. Războiul a paralizat majoritatea competiţiilor şi multi jucători au fost înrolaţi în armată, Matthews îndreptându-se spre aviaţie. În acest timp, guvernul englez organiza meciuri amicale de fotbal pentru a ridica moralul populaţiei. Englezul a evoluat în aceste meciuri pentru cluburi precum Blackpool, Crewe Alexandra, Manchester United, Wrexham, Arsenal, Greenock Morton, Stenhousemuir şi Rangers.

După terminarea războiului, Matthews s-a transferat la Blackpool care a plătit pentru el 11,500 £, la vârsta de 32 de ani. Blackpool a pierdut trei finale ale Cupei Angliei in fata celor de la Manchester, Arsenal si Newcastle, însa Stanley continua să impresioneze. Stanley Matthews, Stan Mortensen, Tommy Lawton, Wilf Mannion şi Tom Finney alcătuiau o naţională engleză de vis, care totuşi s-a dovedit a fi un fiasco la debutul său la Campionatul Mondial din 1950, fiind învinsă de Spania.

La 38 de ani, Stanley a reuşit să o conducă pe Blackpool la caştigarea Cupei Angliei, după o finala memorabilă care a rămas în istorie ca “Finala lui Matthews”, desi acesta nu a marcat niciun gol, fiind omul decisiv al partidei(Blackpool a reuşit să întoarcă scorul de la 3-1 pentru Bolton, învingând în final cu 4-3).În 1956, prestigioasă revista franceza de fotbal, France Football a creat “Balonul de aur”, un premiu acordat celui mai bun fotbalist de pe continentul european. Primul câştigător al trofeului a fost Stanley Matthews, care pe atunci avea 41 de ani. El a fost urmat în clasament de legendarii jucători ai Realului, Kopa şi Di Stefano.Tot în acel an, a fost numit “Sir”.

În concluzie, Stanley Matthews a fost un gentleman al fotbalului, fiind primul care a schimbat conceptul fotbalului amator englez. Stanley a jucat ultimul său meci la vârsta de 51 de ani şi cinci zile, pe 28 aprilie 1965, pe stadionul din Stoke, unde s-au întâlnit o selecţionată a Marii Britanii şi o selecţionată a Europei, din care faceau parte Di Stéfano, Lev Yasin, Ferenc Puskas si Ladislao Kubala, pentru a-i aduce un tribut primului câştigător al “Balonului de aur”.

Iată un scurt interviu preluat din cartea “Fotbalul poveste-veche”, un interviu reprezentativ pentru legendarul Matthews:

“-Detineţi un record al longevităţii în sport demn de invidiat.Credeţi că există o limită de vârstă în fotbal?

– Limita o stabilește fotbalistul respectiv, prin pasiunea, serioziatea, sîrguința cu care înțelege să se pregatească pentru ‘marea bătălie cu balonul’. Fotbalul adevarat cere ori totul ori nimic. Există o vîrstă cronologică și o vîrstă fiziologică. Un jucător de 25 de ani poate fi considerat ca scos din uz pentru fotbalul de performanță, iar unul cu 10 ani mai bătrîn rămîne indispensabil echipei. Depinde de ‘investiția’ fiecăruia în slujba fotbalului. Cel ce-a investit mult va străluci în arenă încă multă vreme, fără ca publicul să simtă că el a îmbătrînit în actul de naștere…

-Aţi crezut de la început în destinul dumneavoastră de mare fotbalist?

-Nu visam o cariera sportivă.Dar tata, m-a obişnuit de mic să duc o viaţă ordonată, spartană.La şase dimineaţa mă alunga din pat.Îmi lua plapuma cu forţa.Mă trimitea afară, în curte să mă înviorez cu apă şi sa fac miscare.Eram foarte plăpând, dar tatăl meu nu admitea în ruptul capului să aibă un copil ‘pipernicit’.El m-a pus să alerg pentru prima oară pe stadionul lui Stocke.M-am împotrivit, am plâns, dar m-am ales cu vreo două zdravene şi ‘discuţia’ s-a încheiat.Am alergat, câştigând premiul întâi.Mi-am dat seama că am picioare sprintene şi asta m-a facut să prind mai multă încredere în forţele mele, să iubesc atletismul.N-a trecut mult şi am fost câştigat de fotbal.La 15 ani am jucat la juniori – Stocke City.Aici am rămas apoi până la 17 ani…

-Aţi avut unele disensiuni cu antrenorul federal Winterbottom?

-Într-adevăr, o vreme n-am avut ocazia să ne arătăm prea mult admiraţia unul faţă de celălalt. Mai târziu însă, judecând la rece, eu l-am înţeles pe Winterbottom. În 1958, când multe glasuri cereau insistent revenirea mea în naţionala engleză, împlinisem nu mai puţin de 43 de ani. Oricât de bine intenţionat ar fi un antrenor, el nu poate risca să prefere un jucător de 43 de ani unuia de 22-25 ! Eu, însă îmi cunoşteam foarte bine forţele şi eram ferm convins că Winterbottom nu va face o afacere proastă cu mine. De altfel, mai avusesem unele diferenduri cu antrenorii, când eram mai tânăr.În 1938, când împlinisem 23 de ani, am fost selecţionat în echipa naţională în ultima clipă şi am marcat trei goluri în jocul cu cehii. În 1956, când numărăm 41 de ani, am reuşit după cum au scris ziarele să-mi aduc un aport preţios la victoriile raportate asupra Braziliei(4-2) şi Iugoslaviei(3-0). De altfel, presa m-a calificat drept ‘sportivul anului’. Până la urmă Winterbottom a avut câştig de cauză, dar asta era să-l coste postul, mai ales după comportarea nesatisfăcătoare a Angliei la CM de la Stockholm, 1958.

-Credeţi ca prezenţa dv. ar fi influenţat această comportare?

-Eu nu sunt ‘un deus ex machina’. Cred, totuşi, că, ţinând seama de forma pe care o aveam la vremea aceea, aş fi impulsionat atacul englez mai bine decât au facut-o tinerii mei înlocuitori. Dar n-as vrea să luaţi această afirmaţie ca o lipsă de modestie, ci ca o opinie personală foarte sinceră.

-Aţi păstrat vreun regret în lunga dv. carieră?

-Unul singur.Că vremea a trecut parcă prea repede…

Stanley Matthews a decedat pe 23 februarie 2000, la varsta de 85 de ani.

“Nicicând nu vom mai vedea pe teren un jucător de talia lui Sir Stanley Matthews. Acest ‘serial’ minunat, captivant, acest splendid eveniment fotbalistic a luat sfarşit odată cu retragerea de pe gazon a ‘marelui magician’.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

one × 5 =