Atletico Mineiro a câștigat Copa Libertadores dupa 4-3 la penalty-uri cu Olimpia (VIDEO)

0
2844
foto: sportsillustrated.cnn.com
foto: sportsillustrated.cnn.com

Atletico Mineiro a reușit să câștige prima Copa Libertadores din istorie după ce a învins Olimpia la penalty-uri. În tur a fost 2-0 pentru tripla câștigătoare a trofeului, Olimpia, care pleca astfel din postura de favorită în returul de la Belo Horizonte însă Atletico Mineiro a reușit să egaleze situația la general, scor 2-2 după terminarea timpului regulamentar de joc. Din minutul 85, Atletico a beneficiat de un om în plus pe teren după ce jucătorul Olimpiei, Julio Manzur a fost eliminat. Acest lucru nu a adus nicio schimbare pe tabela de marcaj după cele două reprize de prelungiri.  Câștigătoarea trofeului s-a decis la loviturile de la 11 metri acolo unde brazilienii au marcat de 4 ori, cu un gol mai mult decât paraguayenii.

După acest succes, jucătorul lui Mineiro, Ronaldinho a intrat într-un club select de jucători care au câștigat cele mai importante trofee din lume la nivel de club: Liga Campionilor (Europa) și Copa Libertadores (America de Sud).

„A fost titlul care îmi lipsea. Am revenit în Brazilia pentru asta. Toată lumea spunea că sunt un jucător terminat. Să vorbească acum”, a declarat fostul balon de aur după meci. Ronaldinho a fost desemnat să execute ultimul penalty pentru Mineiro dar n-a mai apucat, echipa sa fiind deja câștigătoarea trofeului după cea de-a 4-a lovitură de pedeapsă.

Este pentru a 4-a oară consecutiv, când cel mai important trofeu sud-american este câștigat de o echipă din Brazilia: Atletico Mineiro (2013), Corinthians (2012), Santos (2011) și Internacional (2010).

Articolul precedentSorana Cîrstea și Alexandra Cadanțu, de neoprit în SUA și Azerbaijan!
Articolul următor95 de mii de fani au cântat „You’ll never walk alone”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here