Bunică-miu împlânta cuțitul în marmeladă de parcă era un chirurg ce opera pe creierul unui om. După aia o întindea pe bucata de pâine încălzită pe plita sobei, acoperindu-i întreaga suprafață cu atâta precizie încât părea că marmelada este a punctul de a se revărsa din matcă, lăsând o curbă perfectă pe marginea feliei. Avea ritualul ăsta în fiecare dimineață, la ora care eu trebuia să plec la școală, timp în care fierbea foi de mentă într-un ibric afumat care își mai etala smalțul alb doar pe o mică bucată din mâner. În momentul în care avea două sau trei felii de pâine unse cu marmeladă și margarină, dădea drumul la radio și mă trezea. Același minut, același moment, în fiecare dimineață. 7:25, iar la radio se difuzau știrile sportive, de cele mai multe ori prezentate de către Ilie Dobre sau  Adrian Fetecău.

Bunicul meu era dinamovist, eu încă nu luasem o decizie în privința echipei favorite. Țineam cu toate echipele ce jucau afară în acei ani, iar ulița se îmbiba în transmisia Fotbalului minut cu minut. Scoteam radioul ăla cu carcasa de lemn și butoane rotunde pe fereastra casei și mă duceam cu ăl bătrân în grădină, la umbra unui măr dulce, răsărit în gardul de la granița cu gospodăria lui nea Dan, fumător înrăit de Snagov fără filtru, stelist convins, însă fără să știe de către cine sau de ce. Acolo am început să iubesc fotbalul, ronțăind cotoare de mere dulci, scărpinat la cur de urzici și ascultându-i pe Ilie Dobre, Domozină, Teoharie Coca Cosma, Nicolae Soare, Dumitru Pelican sau Nicolae Secoșan, cum realizau cea mai ascultată emisiune radiofonică din România acelor ani. Emisiunea copilăriei mele.

Bunică-miu a murit, la fel și nea Dan de peste gard, chiar și marii Domozină sau Soare. Mărul dulce din fundul grădinii s-a uscat, gardul din scânduri inegale scoase din dinții tociți ai unui circular încropit în spatele casei a fost înlocuit cu o plasă de pătrățele din fier beton frumos ordonate și vopsite cumpărată dintr-un imens magazin de profil. Fotbalul a fost întins, în cel mai sălbatic și bișnițăresc mod cu putință, de vinerea până joia, ca în cântecele bețivilor,  iar radiourile cu butoane au fost înlocuite cu ecrane tactile din care ies buci bombate de blonde cu harfe de cântărețe sau săftisme, iar acolo unde se presupune că ar trebui să se facă jurnalism sportiv ( presă scrisă, tv sau radio ), se face cu totul altceva.

Trec anii, ticurile sunt aceleași însă. Mulți dintre noi am rămas aceiași copii naivi care se protejau de golurile adversarilor trăgându-și plapuma peste cap.

CIFRA: În 1990, cei de la BBC eu estimat că emisiunea Fotbal minut cu minut avea o audiență de 4 milioane de radioascultători. Enorm.

2 COMENTARII

  1. 4 milioane de radio ascultatori in 1990 e foarte putin, avand in vedere ca foarte rar era televizat un meci pana in acel an. Practic curiozitatea microbistilor se indrepta doar spre radio, unde aflau aproximativ tot ce se putea despre fiecare meci in parte. Dupa, odata cu aparitia trusturilor de presa private, s-au dispersat toti, in functie de interes, de afinitati si de rude (evident).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

16 − three =