O dată la doi ani (anul acesta iubitorii fotbalului au fost norocoși și au primit mai devreme turneul datorită schimbării desfășurării acestuia din ani pari în cei impari), în luna ianuarie, lumea fotbalului primește un aer exotic, reprezentat de Cupa Africii. O diversitate de culori, cântece și zumzete de toate felurile, super vedete legitimate la cele mai bune cluburi din lume vin și joacă precum în filmul “Space Jam”, portari cu gafe memorabile sau care bat penaltyuri, execuții haioase, eurogoluri apărute de nicăieri și chiar imitatori ai lui Jimmy Jump.
Bineînțeles, din acest peisaj nu puteau lipsi arbitrii. Arbitrii care, la acest turneu din 2013, pe lângă greșelile pe care le întâlnim în orice campionat din lume, s-au făcut “€œremarcati” prin uluitoarea capacitate de a nu ști să facă niște calcule matematice simple.
Ne întoarcem puțin în prima rundă a fazei grupelor, în grupa C, la meciul dintre Zambia și Ethiopia încheiat 1-1. Era minutul 30, când, zambianul Chisamba Lungu scapă singur spre poartă, însă portarul ethiopian Jemal Tassew Bushira iese din careu și aducându-și aminte că atunci când era mai mic se juca Mortal Kombat pe jocul electronic de Tetris, aplică o lovitură (video jos) demnă de Scorpion (sau orice alt caracter preferați), iar cei doi jucători cad lați. Culmea, portarul a fost cel care s-a resimțit mai mult, dar nu a scăpat de momentul unic, acela de a fi eliminat în pokies download timp ce era transportat pe targă. Toată această fază, cu îngrijirile medicale, scoaterea de pe gazon plus înlocuirea unui jucător de câmp cu portarul de rezervă a durat în jur de vreo 12 minute. Se reia jocul, ne aflăm așadar în minutul 42, pauza de mâncat, băut sau de toaletă se va amâna pentru toată lumea, însă arbitrul gabonez Eric Arnaud Otogo-Castane se pare că are o urgență și acordă doar 3 minute de prelungiri!

 

A doua întâmplare de acest gen s-a petrecut ieri, la meciul dintre Togo și Algeria. Suntem în minutul 85, este 1-0 pentru Togo, când, deodată, meciul se întrerupe. Nu, nu avem încă un spectator gol pe teren, nici vreun animal, ci s-a rupt una dintre porți! (video jos) Avem parte de o întrerupere lungă, apar oficiali pe teren, se analizează, se discută și se caută soluții, un adevărat brainstorming! Într-un final, poarta este reparată (nici nu cred că aveau alta de rezervă), iar meciul se poate relua. Acum, orice om care a învățat când era mic că Ana are 2 mere, ar spune că arbitrul va lăsa cele 5 minute care mai erau din timpul regulamentar, apoi va arată obișnuitele trei, patru minute de prelungiri. Însă nu! Arbitrul din Madagascar, Hamada Nampiandraza (nici eu n-am pian) lasă să treacă cele 5 minute și apoi acordă nu mai puțin de 13 minute de prelungiri, adică exact timpul în care poarta a fost reparată! Vorba cântecului: “€œE noapte lungă în Madagascar”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 15 =