Se juca El Clasico, se juca Merseyside, se juca derby-ul Belgradului, cel al Londrei, la fel și în Lisabona, dar cum să treci cu vederea Olympiakos – Panathinaikos? Meciul a fost câștigat de Olympiakos cu 2-0, însă nu despre meci vreau să vorbim, ci despre autorul celor două goluri, Kostantinos Mitroglou, un atacant central căruia i s-a dat o șansă în prima echipă după ce cu un sezon înainte mai mult a șters banca de rezerve.

După un mic proces de întinerire a echipei, naționala Greciei reușea să treacă de Ucraina la baraj și să se califice la Mondialul Sud-African. Exact în acea decisivă manșă eliminatorie, Otto Rehhagel, antrenorul german al selecționatei elene, a decis să îi ofere oportunitatea de a dubuta unui tânăr atacant pe nume ceva mai scurt, Kostas Mitroglu, un jucător ce trăia din și pentru goluri. Destul de corpolent, cu un excelent joc cu spatele la poartă, proteja perfect mingea în așteptarea colegilor din linia a doua. Copia fidelă a lui Ibrahimovic. Un nouar, un atacant pe stil vechi, însă foarte efectiv.

Stângaci, însă cu o corectă manevrare și a piciorului drept, cu un șut puternic și foarte precis, inteligent, știa să se plaseze bine, știind că are carențe atunci când e vorbe de curse de viteză. Nu refuză niciodată lupta corp la corp, mai ales că structura sa fizică îl ajută să iasă victorios de cele mai multe ori.


Cine era acest Kostas Mitroglu?

De origine turcă, născut în orașul grec Kavala, a emigrat în Germania împreună cu familia. A intrat în grupele de copii ale Borrusiei Monchengladbach la vârsta de doar șase ani, ajungând să joace în cea de-a doua echipă a clubului german, interval în care a fost împrumutat puțin peste un an și la Duisburg.

Saltul definitiv l-a făcut o dată cu disputarea Euro U19 (2007) atunci când, contrar multor fotbaliști care de obicei aleg selecționata mai puternică, Mitroglu a ales să își reprezinte țara de origine. Nu avea să regrete alegerea. Cu două goluri în meciurile din grupe și cu unul marcat în semifinala jucată tocmai împotriva Germaniei, Mitroglu a fost una dintre revelațiile acelui campionat, a cărui finală, Grecia avea să o piardă în fața Spaniei.

A fost suficient pentru ca Olympiakos să pună ochii pe el și să îl transfere. Sezonul 2009-2010 l-a prins între frământările de pe banca tehnică a echipei. Sosirea ca antrenor a lui Zico (chemat să îl înlocuiască pe Timuri Ketsbaia) i-a prins bine lui Mitroglu, care s-a văzut pus titular, poziție de pe care nu dezamăgea. A marcat cinci goluri și era golgeterul echipei.

Pentru că vorbeam de marele meci din Grecia, iată și golurile pe care le-a marcat Mitroglou în Olympiakos – Panathinaikos, în sezonul 2009/2010:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

11 − ten =